Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Georghe Mitchell, aflat în Egipt cu ocazia celei de-a doua runde de convorbiri directe dintre israelieni şi palestinieni, a declarat că ambele părţi trebuie să promoveze măsuri în favoarea tratativelor, şi nu împotrivă.
Read MoreZi: 14 septembrie 2010
Sârbii kosovari ameninţă:dacă Serbia ne lasă albanezilor, ne luăm cetăţenie rusă
„Serbia nu trebuie să accepte ultimatumul UE referitor la adoptarea unei rezoluţii comune asupra Kosovo care va fi lansat la Adunarea Generală a ONU de la New-York, altfel sârbii din Kosovo şi Metohia vor iniţia procesul de dobândire a cetăţeniei ruse, a declarat preşedintele consiliului naţional al sârbilor din Kosovo de Nord Milan Ivanovici.
Read MoreAu început „acrobaţiile pentru copii”
Asociaţia Groundfloor Group a început, la Centrul Cultural Fabrica de Pensule, atelierul în care copiii cu vârste între 7-14 ani, învaţă acrobaţii. Atelierul a început luni şi are loc până joi, zilnic, între orele 15-19.
Read MoreCluj: O angajată a Băncii Transilvania a furat 520.000 de lei şi 33.000 de euro din conturi
O angajată a unei agenţii clujene a Băncii Transilvania (BT), Mirela Perţe, a fost arestată pentru 29 de zile, după ce a sustras din conturile mai multor clienţi ai băncii 520.000 de lei şi 33.000 de euro.
Read MoreGabriel Oprea: Pensiile militare nu vor scădea sub 3.000 de lei
Nicio pensie de militar nu va scădea sub 3.000 de lei, promite ministrul Apărării Gabriel Oprea. Dimpotrivă, după recalculare, unele pensii vor fi mai mari. Aşa că ministrul îi îndeamnă pe toţi pensionarii din sistem să meargă la centrele militare ca să completeze un singur formular.
Read MoreMii de români refuză semnarea actelor adiţionale propuse de bănci, în cazul Ordonanţei 50
A mai rămas o săptămână până când băncile trebuie să se asigure că toate contractele de credit respectă Ordonanţa 50. Bancherii deja au ieşit la atac: le propun clienţilor acte adiţionale prin care să schimbe baza de calcul a dobânzilor şi redefinesc comisioanele interzise. Clienţii răspund prin contestaţii şi prin avocaţi. Nu de alta, dar tăcerea are valoare de consimţământ.
Read MoreValeriu Tabără introduce amenzi pentru necultivarea terenurilor
Noul ministru al agriculturii, Valeriu Tabără vine cu propunerea de a-i amenda pe proprietarii de terenuri care nu le îngrijesc, cu aceeaşi sumă pe care o primesc de la stat pentru a-şi cultiva pământul.
Read MoreLivrările de gaze pe linia Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria-Austria se estimează de la 1 mlrd. până la 4,5 mlrd.euro
Preşedintele ţării Traian Băsescu se va afla din 13 septembrie la Baku, în Azerbaidjan, la lucrările summitului AGRI – Interconectorul Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria, informa Administraţia Prezidenţială. La finalul reuniune, la care sunt prezenţi preşedinţii Azerbaidjanului, Georgiei şi României şi premierul Ungariei se va adopta şi semna Declaraţia de la Baku privind realizarea Interconectorului. Proiectul valorifică atât resursele naturale ale Azerbaidjanului, cât şi poziţiile strategice ale Georgiei, României şi Ungariei, oferind o alternativă pieţei de energie din Europa.
Read MoreComisia Europeană a revizuit creşterea economică a zonei euro pe 2010
Creşterea economică a zonei euro pe anul 2010 a fost revizuită astăzi de Comisia Europeană la nivelul de 1,7%, adică aproape dublul valorii de 0,9% prognozată în luna mai.
Read MoreSUA se menţine pe locul întâi în comerţul cu arme, Rusia îi suflă în ceafă
Specialiştii serviciului de cercetare ştiinţifică a Congresului SUA au ajuns la o concluzie, în urma unor investigaţii, că Statele Unite este lider în acest moment după volumul vânzărilor de arme în lume. Cota ţării este de 39% din volumul total de vânzări (22,6 mlrd. dolari).
Read More