Suspiciunile în cazul femeii din Arad care ar fi avut o reacţie adversă severă la vaccinul anti-AH1N1 continuă. Niciun reprezentant al Ministerului Sănătăţii nu a făcut încă vreo precizare referitoare la acest caz. Între timp, femeia a povestit cum a fost tratată iniţial şi cum s-au manifestat reacţiile.
Read MoreZi: 26 ianuarie 2010
Auto: Mazda6 cu facelift va fi prezentată în premieră mondială la Geneva
Mazda6 primeşte un facelift, a anunţat marţi producătorul japonez, care a precizat şi că noua versiune a modelului va fi prezentată în premieră mondială la Salonul Autode la Geneva care va avea loc în martie.
Read MoreOMS, acuzată de CE că a declarat pandemia de gripă porcină la presiunile companiilor farmaceutice
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată marţi, de Consiliul Europei, că ar fi declarat starea de pandemie de gripă porcină (A H1N1) la presiunea companiilor farmaceutice. Reprezentanţii OMS au fost chemaţi la audieri de către CE, după ce unii dintre parlamentarii europeni, aleşi în ianuarie, au declarat că este o falsă pandemie şi au cerut o anchetă, transmite AFP.
Read MoreRomânii s-au săturat de Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu
Cârcotaşii sunt populari, iar Mircea Badea conduce topul vedetelor “nesuferite”, arată un studiu realizat pentru paginademedia.ro
Read More„Mergeţi şi scrieţi pe blog”
Papa Benedict al XVI-lea a dat o nouă poruncă pentru preoţii care nu reuşesc să facă cunoscut mesajul creştin: „Mergeţi şi scrieţi pe blog”.
Read More70% dintre liceeni nu s-au prezentat la simularea probei de competenţe digitale de la bacalaureat
50% dintre elevi au obţinut note sub cinci la simularea probei de competenţe digitale de la bacalaureat. Potrivit rezultatelor prezentate de inspectoratele şcolare doar 48,76% din cei 64.660 de elevi înscrişi au obţinut note peste 5.
Read MoreBulgarii nu vor să mai fie comparaţi cu românii şi grecii
„Nu ar fi corect ca un grup de state să fie considerate un întreg”, a spus Angela Merkel în cadrul unei întâlniri cu premierul bulgar, mai ales în contextul în care comparaţia cu situaţia Greciei nu este flatantă.
Read MoreVoronin consideră că vizita lui Traian Băsescu la Chişinău e inoportună
Traian Băsescu va vizita Republica Moldova mâine şi poimîine la invitaţia preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu.
Read More„Reacţia doamnei Weber este necolegială”
Europarlamentarul PNL Adina Vălean îi răspunde colegei sale de partid şi de Parlament European care o acuzase că a organizat un pseudo-seminar la Bruxelles despre proiectul de la Roşia Montană.
Read MoreBăsescu a mulţumit BNR pentru „ştiinţa de a substitui măsurile nesăbuite luate de unele guverne”
Traian Băsescu i-a decorat astăzi pe Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi pe membrii fostului Consiliului de administraţie al BNR din perioada 2004 – 2009.
Read More