Formaţia pregătită de Antonio Conceicao a pierdut meciul cu Sparta Praga, din grupa K a Europa League, 0-2.
Read MoreZi: 22 octombrie 2009
Referendumul iniţiat de preşedinte, soluţia prin care parlamentarii să primească o lecţie
Referendumul iniţial de preşedinte pentru un Legislativ unicameral este soluţia prin care parlamentarii vor primi o lecţie din partea populaţiei şi vor fi obligaţi să renunţe la privilegii, a declarat premierul Emil Boc, care a apreciat că opţiunea pentru un Parlament redus va fi de peste 80%.
Read MoreDemisii la PC Cluj-Napoca
Toţi membrii Biroului Politic al Partidului Conservator (PC) Cluj-Napoca, în frunte cu preşedintele filialei, Valentin Guia, au demisionat din funcţii şi acuză că organizaţia municipală a fost lăsată „pe mâna unor mercenari politici”.
Read MoreBăsescu contraatacă: Referendum pentru parlament unicameral pe 22 noiembrie
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru organizarea unui referendum la care cetăţenii sunt consultaţi în legătură cu existenţa unui parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. Referendumul va avea loc pe 22 noiembrie, o dată cu alegerile prezidenţiale.
Read MorePeste 600 de locuri de muncă pentru clujeni
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj a înregistrat 608 locuri de muncă la nivelul judeţului în perioada 15-22 octombrie 2009.
Read MoreMai mulţi bani pentru încălzire
O suplimentare a fondurilor acordate pentru încălzire a fost anunţată de către premierul interimar, Emil Boc, care le-a cerut primăriilor să primească cereri şi de la persoanele care au un venit cuprins între 425 şi 615 RON pe membru de familie.
Read MorePeste 200 de jandarmi la CFR Cluj-FC Timişoara
Meciul de fotbal dintre CFR Cluj şi FC Timişoara, din etapa a 11-a a Ligii I, va fi „păzit” şi de aproximativ 230 de jandarmi.
Read MoreITV: Sparta Prague v CFR Cluj-Napoca
Sparta Prague head coach Jozef Chovanec knows his side face difficult opponents as they attempt to turn round their Europa League campaign when they host CFR Cluj. Sparta’s opening match saw them claim a creditable draw against PSV Eindhoven, who now head the group, but they then went down to a 2-0 defeat against FC Copenhagen to lie bottom of Group K with a solitary point. Their opponents on Thursday are second after a 2-0 victory over the Danish side was followed by a narrow 1-0 defeat at PSV.
Read MoreDacii şi romanii se adună pe străzile Clujului
Timp de câteva ore, centrul Clujului va semăna cu vechiul oraş Napoca. Şi asta pentru că o serie de membri ai Asociaţiei Terra Dacica Aeterna (TDA) costumaţi în daci şi romani vor fi prezenţi pe străzile oraşului Cluj-Napoca, pentru a populariza evenimentul pe care îl vor organiza sâmbătă 24 octombrie, la Expo Transilvania.
Read MorePetrecere Guinness la Cluj
Clujenii sunt invitaţi la o petrecere, care aniversează 250 de ani de la apariţie berii Guiness. Istoria berii de succes a berii irlandeze Guinness a început în anul 1759, când Arthur Guinness a semnat contractul prin intermediul căruia a concesionat, pe o perioadă de 9.000 de ani, fabrica St.James’s Gate din Dublin, care, în acel moment era părăsită. Astfel, cu o chirie de numai 45 de lire pe an, a început drumul spre succes al berii Guinness. În 1869, a fost consemnat primul export al berii Guinness, în Anglia. În anul 1996, berea Guinness a ajuns şi în România.
Read More