Atacantul echipei CFR Cluj, Yssouf Kone, s-a răstit vineri la ziariştii prezenţi la conferinţa de presă organizată de echipa care-l plăteşte şi le-a oferit un pont cum să-şi facă meseria mai bine.
Read MoreZi: 14 august 2009
Cadu bate în retragere
Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, a ţinut să facă anumite precizări în legătură cu declaraţiile sale din presă referitoare la clubul Steaua Bucureşti.
Read MoreGeoană critică Guvernul şi cere soluţii anticriză de la investitori şi sindicate
Preşedintele Senatului şi al PSD, Mircea Geoană, participă la o masă rotundă organizată la Cluj pe tema soluţiilor de ieşire din criza economică. Deşi el este unul dintre liderii coaliţiei de guvernare, Mircea Geoană, a declarat că măsurile anticriză luate de Guvern nu dau rezultatele scontate.
Read MoreCentura oraşului Gherla, inaugurată de premierul Boc
Centura de ocolire a oraşului Gherla a fost inaugurată azi, de către premierul Emil Boc, pe o ploaie torenţială, despre care şeful Executivului a spus că ar fi semn de prosperitate. Centura va fi folosită mâine de pelerinii care vor merge la mănăstirea Nicula, în pelerinajul tradiţional de Adormirea Maicii Domnului, când sunt aşteptate sute de mii de persoane.
Read MoreCentura Vâlcele – Apahida, gata de asfaltare
Ministerul Transporturilor a plătit deja suma de 180 de milioane de lei în acest an pentru finanţarea lucrărilor la centura rutieră a Clujului, de pe traseul Vâlcele – Apahida. Anunţul a fost făcut de directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Ion Pantelimon, care a afirmat că o mare parte a centurii este deja pregătită pentru a primi stratul de asfalt.
Read MoreBoc crede că va opri căderea economică la sfârşitul anului
Şeful Guvernului; Emil Boc, a afirmat că speră ca prăbuşirea economică să fie oprită în trimestrul IV al acestui an, iar o creştere economică timidă să înceapă din 2010. Afirmaţia a fost făcută în cadrul vizitei pe care şeful Executivului a făcut-o în judeţul Cluj.
Read MoreMinisterul Transporturilor a plătit restanţele către Bechtel
Autorităţile române au achitat restanţele către constructorul american al Autostrăzii Transilvania şi au reuşit să mute toate obstacolele de pe traseul tronsonului din judeţul Cluj. Acum, premierul Emil Boc spune că aşteaptă ca Bechtel să îşi onoreze promisiunea de a deschide circulaţiei rutiere acest tronson.
Read MoreDebut cu victorie pentru „U” Jolidon Cluj
Echipa de handbal feminin „U” Jolidon Cluj a câştigat primul meci din cadrul Memorialului „Tiberiu Rusu”, competiţie pe care o organizează.
Read MorePoliţist băgat în comă de un şofer criminal
Şeful de post din comuna Tureni a ajuns ieri după-amiază în comă la Clinica de Chrirugie I. El a fost victima unui accident de maşină provocat de un şofer inconştient.
Read MoreWe can shock champs insists ex-Ger McLean
NEW Falkirk signing Brian McLean wants to put all his injury woes behind him when he faces his old club on Saturday – and he insists his side can claim a shock result against SPL champions Rangers.
Read More